User login

ReferateMarian BejatSTIL ŞI GÂNDIRE ÎN OPERA ŞTIINŢIFICĂ A DR. MARIAN BEJAT
STIL ŞI GÂNDIRE ÎN OPERA ŞTIINŢIFICĂ A DR. MARIAN BEJAT

Prof.univ.dr. Gr. Nicola,

Şef al Departamentului de Psihologie

Institutul de Filosofie şi Psihologie „C.Rădulescu-Motru”,

Academia Română

 

             Prin termenii “stil şi gândire” din titlul comunicării noastre am dorit să marcăm, deopotrivă, caracterul arhitectural-estetic al fiecărui studiu elaborat de Marian Bejat şi admiraţia pentru tabloul biografic realizat lui Eduard Gruber în “Geneza Psihologiei ca ştiinţă experimentală în România”. Aşa cum Diogene Laertios a dedicat în tratatul său “Vieţile şi doctrinele filosofilor” la cumpăna dintre secolele doi şi trei, cel mai mare număr de pagini gânditorului antic Epicur, dascălului de speranţă, ce a uşurat pentru secole teama de moarte. Marian Bejat a oferit cel mai mare spaţiu, în tratatul său, lui Eduard Gruber: iniţiatorul celui dintâi laborator şi curs de Psihologie experimentală în România, stins din viaţă în plină tinereţe, la 35 de ani, în acelaşi ospiciu în care murise Eminescu în urmă cu şapte ani. “Stil şi gândire” a fost cea mai importantă carte a lui Gruber, prima lucrare de psihoestetică; Marian Bejat a fost primul care i-a acordat atenţia cuvenită.

             Conferinţa noastră naţională dedicată lui Marian Bejat este un exerciţiu ştiinţific de normalitate, dar şi de trezire, spirit istoric şi existenţial.

             Marian Bejat reprezintă, prin opera şi personalitatea sa, un destin pentru ştiinţă, o ştiinţă pentru destine. Întâlnirea noastră omagiază un om, o operă, dar şi o condiţie umană în coordonate psihoistorice; orientarea spre trecut este pentru noi doar un punct de sprijin pentru aspiraţii şi progres, dar, înainte de toate, « criteriu de veghe ».

             Fondator al identităţii şi conştiinţei de sine a Psihologiei ştiinţifice româneşti, a studiat profund şi onest geneza acestei arii de gândire, a excelat prin rezultatele cercetării şi înţelegerii sale. Ajungând la o prea mare înălţime, „templul Bejat” a fost trăsnit pentru ca în el să nu se mai oficieze (analogia este împrumutată cu smerenie de la Al. Vlahuţă când se referea la Eminescu). Nu natura, ci regimul social a realizat aceasta. Când elanul, inteligenţa şi tristeţea îşi stabilesc locaş în acealşi suflet, înseamnă tragedie. În regimul pe care-l expediem simplu acum ca „trecut”, atât omul, cât şi ştiinţa pe care a slujit-o, au avut acelaşi destin: marginalizarea extinsă până la moartea civilă, deşi în Europa o asemenea practică nu mia fusese cunoscută de 500 de ani!

          Cunoscându-l direct pe dr. Marian Bejat, o insulă de smerenie, contemplare creativă şi relaţionare cordială, urmărind neputincios marginalizarea sa şi înţelegând-o mai profund intrând, ulterior, în acelaşi con de umbre saturat de „etica de stat colectivistă”, nedreptate şi opresiune, am devenit sensibil la coincidenţe astrale ce definesc, istoric, personalitatea lui Marian Bejat. Nu sunt improvizaţii: de peste un deceniu, la cursul de Istoria Psihologiei ce-l ţin studenţilor, plasez în prelegeri aceste coincidenţe ca o închinăciune firească.

        A trăit 62 de ani ca şi părintele Psihologiei ştiinţifice, Aristotel: gânditorul inegalat din Stagira s-a născut în `84 şi a murit în `22, secolul al 4-lea î.e.n., gânditorul nostru din Mehedinţi, tărâmul lui Vladimirescu şi Rădulescu-Motru, s-a născut în `22 şi a plecat în `84. Naşterea lui Bejat este tot astral punctată: în 1922 s-a înfiinţat primul institut de Psihologie din România, Cluj, Ştefănescu-Goangă. Scenele părăsite de Aristotel în secolul al 4-lea înaintea erei noastre şi de Marian Bejat în secolul al XX-lea (denumit eseistic de cei nesătui de putere „Secol scurt”) au fost similare: cea greacă avea o democraţie în care sclavii erau de 10 ori mai mulţi decât oamenii liberi; imperiul cruzimii alexandrine se descompunea; scena românească se caracteriza printr-o opresiune în masă, iar imperiul comunist, după oribila înscenare împotriva intelectualilor din 1984, era într-o evidentă cădere.

           Aristotel a fondat o Psihologie ca ştiinţă a naturii; Marian Bejat a fondat o conştiinţă a Psihologiei ca patrimoniu naţional validat. Atât Aristotel, cât şi Marian Bejat au părăsit scena lumii pământene trecătoare cu tristeţea marginalizării, a descalificării impuse. În ciuda arbitrariului social, au rămas însă în „solul civilizaţiei”, ba chiar ridicându-se ca obeliscuri verticale purtătoare de bine universal.

           Reuniunea noastră ştiinţifică este axată pe adevăr, spirit naţional şi istoric, toate fiind forţe ale continuităţii şi dezvoltării. Dacă aurul de la Roşia Montană se scoate şi se duce, cel sufletesc rămâne la noi, pentru a deveni forţă în aspiraţii, adevăr şi veghe; dăruit altora, fără a-l pierde.

           În 1975, Institutul de Psihologie al Academiei a fost comasat cu institutul departamental de ştiinţe pedagogice. Tranziţia era concepută ca un îngheţ potrivit pentru replantare: oameni de ştiinţă veritabili ca dr. Marian Bejat, C. Botez, T. Herseni, E. Fischbein, Ileana …..etc. au fost scoşi din sistemul de cercetare.

           „Decentrarea”, „helping-ul” – dimensiuni sufleteşti întâlnite şi la păsări şi mamifere erau condamnate la regresie şi ultraparadoxal. Nimeni n-a putut ajuta pe nimeni; peste 8 ani, o înscenare mai mult variabilă decât groteasca a desfiinţat şi Institutul de cercetări pedagogice şi psihologice. Şi de data aceasta, n-a putut ajuta pe nimeni. Ciuma lui Camus era instalată şi dr. Bejat o trăia pentru a treia oară.

           Comunicarea noastră a dorit să vă aducă pe tărâmul fermecător al organizării studiului ştiinţifice într-un stil arhitectural-simfonic, cu fundaţii, arpegii, proporţii, ornamente şi detalii surprinzătoare, ce dăinuie peste timp.

           Obiectul nostru l-au constituit mai multe lucrări ştiinţifice al dr. Marian Bejat. Ca şi Aristotel, intrarea în temă este, de fiecare dată, un portal majestuos ornat cu autori celebri şi opere remarcabile; odată definite ca aport, devin un piedestal, pe care urcă autorul şi cititorul, câştigând o perspectivă confortabilă.

           Să luăm spre analiză cartea de certă originalitate „Talent, inteligenţă, creativitate”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971.

           „Cuvânt înainte” este datat 1969, dar ultima referinţă bibliografică este o lucrare proprie, în lb. engleză, din 1970, despre gândirea conceptuală şi imagerială (publicată în „Revue Roumaine de Sciences Sociales”).

           Cartea în ansamblu este o construcţie cu adevărat arhitectural-monumentală: „fundaţia” este realizată cu o smerenie suplă, conceptual – istorică de largă „respiraţie” – sunt, nu doar citaţi, ci valorificaţi J.P. Guilford, A.Osborn, E.P. Torrance, G. Wallas, Th. Ribot, H. Beryson F. Golton, M. Ralea şi Al. Roşca.

           Problematica este construită calm, într-un diapazon larg, în coordonate sociale, antropologice personologice, cognitive etc. Pentru exemplificare sunt invocate personalităţi creatoare din diferite domenii; li se dă cuvântul scriitorilor şi muzicienilor care au relevat diferenţa semnificativă dintre opinia lui Platon („Poetul este un nebun ce-şi abandonează noţiunea pentru a cădea în fantezia necontrolată”) şi a lui  Aristotel, apoi a creatorilor de geniu care au relatat mult despre raportul inspiraţie-transpiraţie. Dr. M. Bejat se dovedeşte un erudit. Citează pe Arghezi, Blaga, Proust, Dostoievski, Baudelaire, Beniuc, Flaubert, Valery, Poe, Vianu, Rousseau, Stendhal.

           Cartea de 180 de pagini conţine 200 de referinţe bibliografice, de la Platon şi Aristotel, la Darwin, Pavlov, Selye, Salade, Biberi, Fischbein, Florn şi „documentele programatice” ale forurilor guvernamentale.

           Iată construcţia ca atare. În cap. 1 „De la mitologie la psihologia talentului” se trasează calea evoluţiei gândirii de la mit şi vrăjitorie, la reflecţie, înţelegere, gândire productivă, deliberată şi condiţionare socială. În cele 12 pagini sunt 29 de note de subsol cu bibliografie relevantă pentru toate epocile.

           Capitolul 2, „Ce sunt aptitudinile? Ce este talentul? Este o tratare majoră, riguroasă şi originală axată pe conceptul-cheie „omul concret” cu o organizare sinergetică de aptitudini, temperament, caracter, afecte, deprinderi şi relaţionare socială. Curajul originalităţii nu este „mascat” de ezitări şi nici de referiri bibliografice. Este singurul capitol fără note de subsol şi citate.

           Cap. 3, „Geneza aptitudinilor şi talentelor” începe cu aprecierea „…problematica vastă şi complexă”… a eredităţii şi educabilităţii”. Aici nevoia de argumente conduce la peste 100 de trimiteri bibliografice dintr-o multitudine de arii tematice: genetică, statistică, inventică,                arte, biografii ale unor personalităţi de excepţie. În triunghiul „ereditate-mediu-educaţie”, autorul plasează omul concret spre care credea Diltley în 1894 că trebuie să se îndrepte Psihologia ştiinţifică.

           Acest patos al profunzimii şi consistenţei capătă expresia cea mai convingătoare în cap. 4, „Talent, inteligenţă, fantezie, creativitate”. Are aproape aceeiaşi întindere ca precedentul şi tot 100 de note bibliografice. Valorifică noţiunile „sinesgie, gândire divergentă” şi „convergentă”, „factori ai creativităţii”, „activitate creativă”. Mişcarea creatologică în Psihologie declarată în 1950 este reflectată în toată dinamica ei, cu referiri la cele mai importante şi recente contribuţii. Cu ocazia corecturilor la Editură, evident cu acordul bine-cunoscutului „suflet editorial” care era Aurel Dicu, a introdus şi note despre lucrări apărute chiar în 1970 . „Patosul muncii”, - primul subcapitol al tratării conferă o clară orientare discuţiei raportului inteligenţă-creativitate. O atenţie specială acordă contribuţiei lui J.P. Guilford, deşi ultima, celebra sa carte de sinteză „The nature of human intelligence”, 1967, de aproape 1000 de pagini, nu-i fusese cunoscută (în ţară erau două exemplare: cea de la Academiei îl luase prof. Al. Roşca la Cluj; al doilea l-am găsit la „Cărţi rare” la Univ. Bucureşti, în 1968, cu filele netăiate).

           Ultimul capitol, al 5-lea al cărţii dr. Bejat este dedicat prospectării talentelor şi valorificării lor. Aici, majoritatea dintre cele 32 de referinţe bibliografice sunt româneşti, pe deplin justificate prin întâietatea „şcolii creatoare”, teoretizate de C. Rădulescu-Motru, Gabrea şi Ştefănescu-Goangă în perioada interbelică.

           De la elaborarea cărţii „Talent, inteligenţă, creativitate…” au trecut patru decenii. Autorul ei, minunat gânditor, cercetător, coleg şi cetăţean a lăsat trei puncte de suspensie în titlul ei. Ar avea acum 85 de ani şi am fi fericiţi să fim luminaţi de privirea sa seniorială, dar îngăduitoare şi iertătoare.

           Domnul Andre Frossard, membru al Academiei Franceze, contemporanul nostru, în minunata carte „De ce să trăim”, un excelent dar pentru Psihologie, ne face cunoscut un păcat antropologic: cei suferinzi ne oferă privilegiul de a ne simţi mai buni prin gestul minor de a ne gândi la ei. Tocmai această „punere la punct” m-a determinat să folosesc epitetul (privire) iertătoare.

În studiul asupra Cursului de psihologie experimentală ţinut de Alfred Binet in România (Universitatea Bucureşti, 1894), publicat în ”Revista de Psihologie” nr. 3/1905, regăsim acelaşi stil arhitectural în care informaţiile ordonate vizează: contextul ştiinţific şi organizaţional, personalitatea savantului francez, ospitalitatea universitară, ministerială şi chiar regală, ecoul în mediul universitar şi în presa vremii.

          Documentarea şi relatarea dr. Bejat este un exerciţiu de psihologie personologică, în spiritul lui Dilthey : ”Psihologia nouă, scria el în 1984, se va orienta spre persoană, nu pe elemente sumative” (vezi şi C. Georgiade, 1936).

          ”Geneza Psihologiei ca ştiinţă experimentală în România” este primul tratat pe această temă, rezultat al Tezei de doctorat, surprinzător de amplu, bogat şi solid argumentată. A descoperit, cules şi ordonat date privitoare la mişcarea de idei în toate ariile tradiţionale, pe care le întâlnim astăzi în peste 40 de domenii ale Psihologiei. Ca şi când ar fi cultivat cu ardoare un vast teren roditor, autorul realizează în acest tratat daruri pentru templul admiraţiei intelective.

          Încheind succinta noastră comunicare, invocăm încă o dată compania filosofului francez pentru modul cum defineşte admiraţia: este o trăire nepământeană deoarece obiectivul admiraţiei este în esenţă o capodoperă sacră.

 

 

Bibliografie:

 

1.     Bejat M. 1971, Talent inteligenţă, creativitate…, Bucuresti, Ed. Stiinţifică.

2.     Bejat M. 1972, Geneza psihologiei ca stiinţă experimental în Romania, Bucureşti, Ed. Didactică şi pedagogică.

3.     Bejat M. (în colab.) 1981, Creativitate, în artă, ştiinţă, tehnică şi învăţământ, Bucureşti, Ed. Academiei Române.

4.     Georgiade, C. 1936, Probleme şi idei noi în Psihologie, Bucureşti, Tiparul Universitar.

5.     Dilthey, W. 1894, Ideen uber einer beschreibenden und zergliedernden Psychologie, Ed.Philos, Bibliothek, Meiner Hamburg

6.     Frossard Andre, 2006, De ce să trăim şi alte întrebări despre Dumnezeu, Bucuresti, Humanitas.

7.     Bejat, M. 1955, Tradiţii materialiste ale psihologiei româneşti, in ”Rev. De pedagogie”, nr.2

8.     Bejat, M. 1956, Un manual românesc de psihologie materialist la sfârşitul sec. al- XIX-lea, în ”Rev. de Psihologie” nr 3.

9.     Bejat, M. 1964, Câteva date referitoare la preocupările psihologice ale lui T. Maiorescu, in ”Rev. de psihologie”.

10.      Bejat, M. 1965, Date privitoare la cursul de psihologie experimental ţinut de Alfred Binet în Romania, ”Rev. de psihologie”, nr. 3.

11.      Bejat, M, Alexandrescu S., Anatol R., 1965, Alfred Binet, professeur, a l’Universite de Bucarest,  ”Rev. Roum. Sci. Sociales” , nr.1.

12.      Bejat, M, Alexandrescu S., Anatol R., 1966, Corespondenţa lui Alfred Binet cu Titu Maiorescu, in ”Rev. de psihologie, nr.2

13.      Herseni T., Botez C. I., Bejat M., Neacsu G., Marcus S., Dan-Spânoiu G., 1965, Contributii la cunoaşterea operei psihologice a lui Mihai Ralea, ”Revista de psihologie”, nr.2

14.      Botez C. I., Bejat M., Neacsu G., Marcus S., Dan-Spânoiu G., Tabachiu A, 1965, Conceptia lui Mihai Ralea în psihologie, ”Viata Romaneasca”.

      15.      Gruber Ed. 1888 Stil şi Gândire (Încercarea de psihologie literara), Iaşi, Ed. Saraga.