User login

ProiecteConferinta Marian BejatSimpozionul "Marian Bejat"
Simpozionul "Marian Bejat"

        Conferinta Marian Bejat Asociatia Psihologilor Gorjeni, Asociatia Psihologilor din Transporturi, Colegiul Psihologilor din Romania, Departamentul de Psihologie al Academiei Romane, sub patronajul Institutiei Prefectului Gorj, Consiliul Judetean si Primariei Targu Jiu a organizat in perioada 21- 23 septembrie la Targu Jiu simpozionul "Marian Bejat".

In prima zi a manifestărilor din cadrul Simpozionului închinat psihologului român Marian Bejat au fost prezente personalităţi ale României şi ale Gorjului, printre care şi fostul ministru al Educaţiei, Mihai Golu, Adrian Gorun, subprefectul Constantin Dumitrescu, Mihai Aniţei şi mulţi alţii. Sala de spectacole a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu a fost plină cu oameni care îl consideră pe Marian Bejat unul dintre cei mai de seamă psihologi ai ţării noastre.

In prima zi a manifestării propriu-zise, s-au ţinut cuvântări despre viaţa, opera şi valoarea lui Marian Bejat, cuvântări desfăşurate în două repize, cu pauză între ele. Cei prezenţi au ascultat interesaţi prezentările făcute de cei mai de vază oameni din domeniu, deşi cunoşteau în mare parte cele auzite, fiind în marea lor majoritate cunoscători în domeniul psihologiei.

Comunicari stiintifice sustinute la conferinta:

 

1)      Trăscăian Steluţa

Intervenţia psihologică în domeniul psihologiei transporturilor

 2)      Grigore Nicola

Stil şi gândire în opera ştiinţifică a Dr. Marian Bejat

 3)      Psih. Princip Nicolae Dumitru Cornoiu

Psih. Constantin Bogdan Cornoiu

Profesorul Marian Bejat – implicarea formală şi informală în formarea psihologilor din România;

 4)      Aniţei Mihai

Probleme actuale ale exercitării profesiei de psiholog de liberă practică în domeniul muncii, transporturilor şi serviciilor.

 5)      Mihaela Minulescu

Lisievici Petru

Profesorul Marian bejat, vizionarul.

 6)      Tanacli Adrian

Continuitate şi invenţii în psihologia transporturilor din România

 7)      Minzat Ion

Concepţii asupra creativităţii profesorului marian Bejat.

 8)      Mihai Golu

Concepţia lui Marian Bejat despre rolul şi statutul psihologiei experimentale.

 9)      Dobre Ionel

Constituirea psihologiei ca ştiinţă experimentală şi aplicată, în România;

 10)  Ionel Dorofte

Tatiana Dorofte

O nouă generaţie de teste psihologice.

 11)  Maria Moţescu

Adrian Prisăcaru

Orientări teoretice şi aplicaţii ale psihologiei pozitive.

 12)  psih.drd.Gherasim Cătălin Marius

psih. mast. Gherasim Monica

psih. mast. Peter Marian

psih. princ.Moarcăs Ioana

Optimizarea şi corelarea actului de evaluare psihologică cu cel de selecţie, formare, consiliere psihologică şi educaţie permanentă în transporturile rutiere

 13)  Bogdan Danciu

Tablou al atitudinilor ecologice în cultura românească.

 14)  Iordan Alexandru

Interacţiuni cogniţie – emoţie în luarea deciziei.