Impact in gorj

Asociatia Psihologilor GorjeniAsociaţia Psihologilor Gorjeni, în parteneriat cu Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu şi Centrul de Resurse Juridice derulează proiectul „Paşi spre viitor”, un proiect care se adresează şomerilor, acelor care au nevoie de sprijin în integrarea pe piaţa muncii. Mai mult decât atât, până în prezent au fost consiliate profesional un număr de 102 persoane, dintre care 49 sunt şomeri de lungă durată. Aceste date au fost oferite de managerul proiectului, Marius Blendea, în cadrul unei conferinţe de presă, unde au participat toţi partenerii proiectului.

Asociaţia Psihologilor Gorjeni, în parteneriat cu Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu şi Centrul de Resurse Juridice derulează proiectul „Paşi spre viitor”, co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul se implementează în judeţul Gorj şi se adresează şomerilor cu vârste între 16-24 de ani şi şomerilor de lungă durată, tineri şi adulţi. Potrivit managerului proiectului, Marius Blendea, obiectul general al proiectului îl constituie creşterea numărului de persoane atrase şi menţinute pe piaţa muncii, inclusiv în zonele rurale şi sprijinirea ocupării formale prin facilitarea integrării pe piaţa muncii a şomerilor de lungă durată din judeţul Gorj. Aşa cum spune şi numele proiectului, primii paşi spre viitorul acestor şomeri au fost făcuţi. Până în prezent, în cadrul proiectului au fost consiliate profesional un număr de 102 persoane (25 bărbaţi şi 77 de femei), dintre care 49 sunt şomeri de lungă durată. Şomerii consiliaţi au beneficiat de instruire în tehnici de căutare a unul loc de muncă. Marius Blendea a mai adăugat faptul că în luna octombrie 2011 au fost demarate două cursuri: un curs de formare profesională în meseria de „lucrător în comerţ”, desfăşurat în localitatea Motru şi un curs pentru dobândirea de „Competenţe sociale şi civice pentru dezvoltare personală”, desfăşurat în Târgu-Jiu. „Din fericire, două persoane care au beneficiat de serviciile noastre şi-au găsit un loc de muncă”, a mai spus Marius Blendea.

Sursa: Impact in gorj

User login

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României